1.  Implanturile dentare sunt dureroase si invazive

In realitate: Interventia de implant este minim-invaziva si nedureroasa.

Chestionati la sfarsitul interventiei majoritatea pacientilor raspund ca inserarea unui implant dentar este o experienta mult mai confortabila decat credeau intial. Inserarea unui implant este mult mai bine suportata decat extractia dentara si poate fi mai putin traumatica si  mai putin invaziva decat “slefuirea” dintilor si extirparea nervilor. Un alt argument pentru lipsa durerii este faptul ca osul contine foarte putine filete nervoase. Bineinteles ca toate interventiile de implant se efectueaza cu anestezie locala. Pentru pacientii care sunt foarte anxiosi exista ca alternativa medicatia sedativa pentru asigurarea unui confort psihic maxim. Disconfortul care apare dupa interventie se poate tine sub control usor cu anti-inflamatoare obisnnuite cum ar fi Nurofen Forte sau Aulin.

Concluzia: Tehnica de inserare a implanturilor dentare este o tehnica minim invaziva, nedureroasa.

2. Implanturile dentare sunt costisitoare

In realitate: Implanturile dentare pot fi costisitoare pe termen scurt dar pe termen lung reprezinta solutia cea mai avantajoasa financiar comparativ cu celelalte solutii de tratament.

Implanturile dentare au cea mai lunga durata de viata prin comparatie cu lucrarile pe dinti naturali sau cu protezele mobile. Corect igienizat un implant dentar poate ramane functional zeci de ani in timp ce durata medie de viata pentru o punte dentara pe dinti naturali este de 7-10 ani. Dintii naturali “slefuiti” sunt predispusi la carii dentare, fracturi sau esecuri ale tratamentelor endodontice. Inlocuirea unei punti dentare pe dinti naturali inseamna pe de o parte sacrificiul altor dinti sanatosi si pe de alta costurile noii lucrari.

Concluzia: Corect inserate si igienizate implanturile dentare reprezinta varianta cea mai eficienta fianciar pe termen lung

3. Implanturile dentare sunt frecvent respinse de catre organism

In realitate: Majoritatea studiilor de specialitate arata ca rata de succes dupa 7 ani in cazul implanturilor unidentare este de 95%

Procentul de pacienti la care implanturile dentare sunt “respinse” de organism este extrem de mic. Implanturile sunt confectionate din titan, un material biocompatibil care asigura osteointegrarea asigurand stabilitatea biologica si prezinta  in plus spire speciale care permit ancorarea mecanica. In majoritatea  cazurilor eventualele probleme care apar se datoreaza fie calitatii insuficiente a osului, afectiunilor generale ale pacientului, igienei precare sau tehnicii de inserare deficitare. Aceste probleme pot fi pre-intampinate prin planificarea detaliata a etapelor de interventie pe baza radiografiilor si eventualelor analize de sange inca din faza consultului de specialitate.

Concluzia: Implanturile dentare nu sunt pur si simplu “respinse” de organism; eventualele probleme pot aparea datorita igienei precare, afectiunilor asociate sau a unei tehnici de inserare a implantului incorecte.

4. Implanturile dentare nu se efectueaza la persoanele in varsta

In realitate: Implanturile dentare sunt sigure pentru persoanele in varsta. Acestea necesita insa un timp de vindecare mai lung

Varsta in sine are un efect neglijabil asupra succesului tratamentului pe implanturi dentare. Studiile arata ca o persoana peste 60 de ani cu sanatate generala buna si cu o igiena orala riguroasa are o rata de succes pentru implanturile dentare similara cu persoanele tinere. Trebuie insa avut in vedere faptul ca la persoanele in varsta compozitia osului si structura colagenului sunt diferite ceea ce poate duce la timpi de vindecare mai lungi. Astfel pentru acesti pacienti va fi nevoie de o perioada mai mare de timp pentru a asigura osteointegrarea implanturilor.

Concluzia: Implanturile dentare sunt sigure pentru pacientii de varsta a-3-a cu mentiunea ca va fi nevoie de un timp de vindecare mai lung.

No Comment

You can post first response comment.

Leave A Comment

Please enter your name. Please enter an valid email address. Please enter a message.
Suna Acum
Locatie