Cele mai eficiente metode pentru întreținerea și igiena implantului dentar
Cu ce se face igiena implanturilor dentare? Care este cea mai adecvată periuță și pastă de dinți? Ce ață dentară și apă de gură trebuie folosite? Sunt întrebări al căror răspuns trebuie cunoscut de fiecare pacient cu lucrări pe implanturi. De aceea prezentăm aici cele mai eficiente moduri de a igieniza lucrările pe implanturi dentare cu mențiunea că:
✓ Igiena orală riguroasă este cheia longevității implanturilor dentare.
✓ Metodele de igienizare pentru implanturile dentare prezentate mai sus sunt foarte importante pentru păstrarea implantului un timp cât mai îndelungat.
✓ Denumirile comerciale sunt doar o sugestie; se pot bineînțeles folosi și alte produse dar este indicat ca ele să se încadreze în observațiile specificate pentru fiecare metodă în parte
Periaj oral regulat
Prioritate: Foarte Important
Când: 2 ori pe zi
Recomandări: Periuțe manuale – este ideal să aibă perii medii; Periuțe electrice – Sonicare Phillips, Periuțe interdentare – TePe, Trisa; Pastele de dinți – Colgate Total
Observații: Atât periuțele manuale cât și cele electrice trebuie să aibă perii medii; Pastele de dinți trebuie să nu conțină particule abrazive (fără paste de dinți care albesc dinții)
Implanturile dentare trebuie igienizate de cel puțin 2 ori pe zi (la fel ca și dinții naturali). Acest lucru previne atașarea bacteriilor orale la lucrări și bonturile implanturilor (în gură există mai mult de 600 de specii bacteriene). Studiile arată că eliminarea zilnică a aproximativ 85% din bacteriile care se atașează în jurul lucrărilor este critică pentru sănătatea generală a implantului dentar.
Ce periuțe de dinți se recomandă pentru implantul dentar?
Este important de subliniat ca periuța manuală și periuța electrică au aceeași eficiență în curățarea implanturilor dentare. Diferența o reprezintă faptul că periuțele electrice curăță lucrările pe implant într-un timp mai scurt. Recomandăm pacienților noștri periuțe manuale cu perii medii sau periuțe electrice ca Oral-B Triumph sau Phillips Sonicare.
O categorie aparte de periuțe de dinți sunt cele interdentare. Igiena implantului trebuie efectuată în jurul implantului pe toate suprafețele acestuia dar acest lucru poate fi dificil mai ales în spațiile foarte mici dintre implant-dinte sau implant-lucrare dentară. În aceste situații periuțele interdentare reprezintă o soluție excelentă de igienizare. Recomandăm pacienților noștri periuțe interdentare din nylon (fără metal) care nu rănesc mucoasele. Acestea pot fi comercializare de la majoritatea farmaciilor sau supermarketurilor.
Ce pastă de dinți se recomandă pentru implantul dentar?
In primul rând trebuie spus că există relativ puține studii care răspund la această întrebare. Pe baza celor care există recomandăm Colgate Total pentru că s-a dovedit că folosită pe termen lung reduce sângerarea gingiei, numărul bacteriilor și previne apariția afecțiunilor peri-implantare. Ca regulă generală nu se recomandă pastele de dinți pentru fumători sau pentru albire (acestea conțin particule care sunt abrazive și pot zgâria suprafața implantului dentar predispunând implantul la coroziune. La fel o pastă de dinți cu conținut crescut în fluorură de sodiu (>3 ppm) și cu un pH scăzut (acid) va îndepărta în timp stratul de oxid de titan al implantului, suprafața devenind corozivă.
Ce duș bucal se recomandă pentru implantul dentar?
Prioritate Important
Când 1 dată pe zi
Recomandări Philips Sonicare AirFloss, Irigator oral WaterPik WP-100
Observații Alegeți vârfuri moi de plastic; igienizați cu jet mic
Dușurile bucale sau irigatoarele orale sunt excelente pentru a îndepărta bacteriile orale, resturile alimentare din jurul implanturilor și pentru a preveni inflamația. Studiile arată că folosirea dușului bucal cu presiune scăzută, vârf moale și clorxedină, reduce sângerarea și este de 3 ori mai eficientă în reducerea inflamației decât clătirea simplă cu apă de gură. Se recomandă ca dușurile bucale să fie folosite de două ori pe zi; să aibă vârf de plastic (nu metal) și dacă mucoasa este inflamată apa să se dilueze cu o apă de gură fără alcool (eventual pe baza de Clorhexidină).
Ce ață dentară se recomandă pentru implantul dentar?
Prioritate Important
Când 1 dată pe zi
Recomandări Oral B SuperFloss, GUM SuperFloss
Observații Alegeți ață dentară mai groasă ( super-floss) adecvată implanturilor dentare
Ar fi foarte bine dacă ața dentară ar face parte din rutina zilnică a igienei dentare. Aceasta îndepărtează foarte eficient resturile alimentare dintre implanturile dentare și implicit previne acumularea bacteriilor și apariția problemelor parodontale (“parodontoza”). Recomandăm: ață dentară fără ceară pentru a proteja gingiile din jurul implanturilor; ațe dentare mai groase (super-floss) pentru protezele pe implanturi sau acolo unde există spații mari între dinți și implanturi.
Ce apă de gură se recomandă pentru implantul dentar?
Prioritate Important
Când 2 ori pe zi
Recomandări Imediat după intervenție: Gama Listerine sau Colgate Plax Pe termen lung: Listerine, Colgate, Oral B
Observații După intervenție alegeți apă de gură antibacteriană, Pe termen lung: apă de gură fără alcool
La ora actuală există foarte multe tipuri de apă de gură unele dintre ele destinate igienei implanturilor dentare. Părerile despre ce tip de apă de gură trebuie folosită sunt foarte împărțite; trecând însă de suprafață, în realitate există relativ puține studii științifice care oferă informații pe acest subiect. Folosirea apei de gură pe termen lung nu este absolut necesară pentru menținerea sănătății implantului dentar.
În general, noi recomandăm următoarele:
– În primele 2 săptămâni după intervenție – apa de gură antimicrobiană : Gama Listerine; Colgate Plax
– Pe termen lung – recomandăm folosirea apelor de gură fără alcool de la Listerine, Colgate sau Oral B fără ca acest lucru să fie absolut necesar.
Consult dentar periodic și detartraj
Prioritate Foarte important
Când 2 ori pe an
Recomandări Consult făcut de medicul care a efectuat implanturile dentare. Consultul este urmat de periaj profesional și eventual detartraj
Este foarte important ca implanturile dentare să fie verificate periodic. Acest lucru permite medicului implantolog să verifice starea implanturilor și în funcție de situație să ofere sfaturi pentru a menține implanturile pe arcadă un timp cât mai lung.
În primul an după inserarea implanturilor sunt necesare 2 vizite anuale pentru a urmări evoluția și a observa starea de sănătate a mucoaselor și a osului. După primul an curățarea profesională se efectuează doar dacă medicul dentist decide că acest lucru este necesar.
Surse
- Kracher CM, Smith WS - Oral health maintenance dental implants
- Yukna R. - Optimizing clinical success with implants: maintenance and care
- Nakagawa M et al. - Effect of Fluoride concentration and PH on corrosion behavior of titanium for dental use